window.dataLayer = window.dataLayer || []; function gtag(){dataLayer.push(arguments);} gtag('js', new Date()); gtag('config', 'UA-9455591-1');

Praga

/Praga

Praga

Capitala a Republicii Cehe, orasul Praga este situat pe raul Vltava, in Boemia Centrala in partea de nord a Europei Centrale. Cunoscut si sub numele de „orasul cu o suta de clopotnite” sau „orasul viselor”, Praga are un centru istoric care din 1999 a intrat in patrimoniul UNESCO. Aici s-au nascut o multime de persoane importante, dintre care ii amintim pe Einstein, Kepler, Mozart si Kafka. 

In ceea ce priveste arhitectura, orasul este dominat de cladiri construite in stil baroc, gotic, renascentist dar si imobile foarte moderne. Referitor la clima, aceasta este de tip continental, in timpul iernii temperatura osciland intre -4 si 2 grade Celsius, iar vara intre 12.2 si 22.2 grade. 

Orasul Praga este considerat ca fiind unul dintre cele mai populare obiective turistice din intreaga Europa, situandu-se pe un onorabil loc sase, dupa orase precum Londra, Paris, Roma, Madrid si Berlin. Ca repere turistice, trebuie amintite locuri ca Orasul Vechi, situat pe malul drept al raului Vltava; Ceasul Astronomic care a fost ridicat in secolul al XV-lea; Podul Carol, construit din piatra de arhitectul Gmung la porunca data de catre Carol al IV-lea; Castelul Praga care este printre cele mai vechi fortarete din lume si multe altele. 

Desi avem de-a face cu o fosta tara comunista, Cehia ramane dupa Slovenia drept cea mai bogata tara din Europa de Est, asadar nu ar trebui sa va surprinda faptul ca Praga se aseamana cu multe din metropolele Europei de Vest. Mai mult decat atat, orasul are un produs intern brut cu 25% mai mare decat media UE si dublu fata de media tarii. 

Dupa revolutia din 1989 denumita si „revolutia de catifea”, orasul nu era nici pe departe pregatit sa primeasca afluxul destul de puternic de turisti, dar pe parcursul anilor aceasta situatie s-a schimbat, astfel ca infrastructura s-a imbunatatit considerabil. Nu prea exista conceptul de sezon „de jos” aici, asa ca puteti face turism in Praga oricand. 

Trenurile pornesc si opresc din cele doua statii feroviare internationale: Hlavní Nádra?í si Praha Holešovice. Prima este o gara de dimensiuni destul de mari, aici ajungand o mare parte din trenurile internationale. Pentru cei care vin din Europa, asadar si cei care fac ruta Praga-Bucuresti, trenul ramane tot cel mai accesibil mod de transport. Trenul care vine de la Bucuresti pana la Praga face o oprire prin capitala Ungariei si pana la Budapesta mai trece prin orase precum Ploiesti, Brasov, Sighisoara, Deva, Alba Iulia si Arad. Asadar, daca locuiti intr-unul din aceste orase, aveti o legatura directa catre capitala Cehiei. Pentru alte orase, fie faceti conexiunea cu unul dintre cele mentionate sau prin Budapesta, mai ales daca locuiti in judete precum Oradea care este aproape de granita cu Ungaria. Bineinteles, daca exista din orasul vostru o cursa catre Budapesta, acolo puteti cobori si lua trenul catre Praga

Odata ajunsi acolo, in mod normal nu ar trebui sa intampinati probleme cu transportul deoarece orasul are un sistem ieftin si foarte eficient de transport in comun, oferind zeci de linii de tramvai si trei linii de metrou. Optand pentru cel din urma, drumul este rapid si placut, metrourile fiind foarte moderne si intretinute. In orele de varf, acestea se pot gasi din doua in doua minute in statie. 

Daca preferati tramvaiul, este bine de stiut ca acestea au o frecventa destul de ridicata si sunt suficient de rapide pentru a ajunge in timp util. Mai mult decat atat, sistemul este foarte extins, cuprinzand foarte multe statii si linii, asadar indiferent de unde va aflati, o statie de tramvai trebuie sa fie undeva in apropiere. 

Un numar destul de redus de turisti folosesc ca mijloc de transport autobuzul si asta din cauza faptului ca o mare parte din rute trec doar prin periferii si suburbii. In comparatie cu tramvaiele, autobuzurile nu sunt la fel de dese, in special la sfarsit de saptamana, iar statiile nu sunt de o calitate foarte ridicata. 

Oferta pentru un hotel in Praga este foarte bogata, existand posibilitati de cazare in orice parte a orasului, la preturi care acopera toate bugetele, lucru care nu ar trebui sa ne mire avand in vedere popularitatea foarte mare a orasului in randul turistilor din Europa si nu numai. 

By |2018-09-09T22:25:04+03:00September 9th, 2018|Destinatie|0 Comments

Leave A Comment

Utilizăm cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență posibilă. Faceți clic aici pentru a continua navigarea sau pentru a afla mai multe în politica noastră de cookie-uri aici. Accept și închid